Raluca Marina, una dintre cele mai iubite foste concurente din casa Puterea Dragostei, a mărturisit că-și dorește să se reîntoarcă în emisiune.
După ce în urmă cu mai multe luni și-a exprimat chiar ea dorința de a ieși din emisiune, se pare că Plușica nu mai poate sta departe de lumina reflectoarelor, și vrea să se întoarcă pentru a-și găsi jumătatea.
”Mi-a plăcut experiența din casă. M-aș întoarce la Puterea Dragostei, deși nu-mi place de niciun băiat de-acolo și nici ce se întâmplă acolo”, a mărturisit Plușica pentru wowbiz.ro.
Raluca Marina, care și-a căpătat porecla de Plușica în casa de la Puterea Dragostei, a fost printre primele concurente din show. Ea s-a îndrăgostit de Daniel, un concurent care a fost eliminat de la Puterea Dragostei după doar câteva săptămâni. Plușica a rămas în show după plecarea acestuia, și deși Daniel nu a vrut să aibă o relație cu ea, blonda nu s-a putut apropia de un alt bărbat.
Ea a avut o relație de scurtă durată și cu artistul Culiță Sterp. În acea perioadă, Culiță era despărțit de Carmen de la Sălciua.
„Mister, mister, mister… Eu cu Culiță ne-am cunoscut mai bine ca să spun așa, am încercat să ne cunoaștem, dar până la urmă am ajuns la concluzia că nu poate fi nimic mai mult între noi decât o prietenie și am lăsat-o exact așa cum a fost. A fost foarte frumos ce a fost și îl respect în continuare pe Culiță pentru că este un om deosebit. Chiar mă bucur că am rămas prieteni, adică nici nu aveam de ce pentru că nu ne-am certat… Am încercat, am vorbit mai mult dar… atât”, a spus Plușica într-un vlog.